<-Proiect Oltenita Brazi


“Pentru modernizarea rafinariei Petrom de la Brazi, jud Prahova, au fost transportate sase turbine si generatoare cu mase si dimensiuni de gabarit depasite:
 

Astfel, incepand cu  a doua jumatate a lunii Martie 2010 firma noastra a asigurat logistica si insotirea acestei serii de transporturi agabaritice rutiere de la Oltenita la Petrobrazi. Deoarece aceste piese au avut o greutate mare, concentrata pe o suprafata relativ mica s-a impus alegerea de configuratii si rute de transport optime, pentru o solicitare cat mai mica a podurilor si pasajelor superioare de cale ferata, tranzitate.


Pentru o repartizare a acestei greutati de 302 t cat mai buna pe axe s-a impus folosirea unui sistem special de transport, numit trafo bridge, constand dintr-un accesoriu, utilizat la transporturile de transformatoare pe calea ferata, cuplat la doua trailere distincte. Astfel dimensiunile totale de transport au ajuns la 110.00m Lungime, 6.00m latime, 5.90m inaltime si o masa totala de 650 de tone, o premiera pentru Romania, repartizata uniform pe 56 de axe.


Imagini din desfasurarea acestui proiect de transport agabaritic



- Inainte de plecarea fiecarui transport s-au impus masuri de amenajare a traseului si a partii carosabile dintre care enumeram amenajarea interiorului curbei la intrarea pe Centura Bucuresti, demontarea si remontarea de parapeti separatori si de semne de circulatie pe intreg traseul.

Datorita dimensiunilor exceptionale ale transportului, circulatia rutiera in zona in care s-a deplasat convoiul a fost perturbata. De aceea, s-au prevazut urmatoarele moduri de actiune pentru rezolvarea cat mai buna a situatiei:


1. Circulatia pe sectoare de drum cu trafic blocat. Au fost identificate zonele de stationare a autovehiculelor aflate in trafic, precum si posibile rute ocolitoare pentru aceste sectoare de drum. Lungimea unui asemenea segment de drum nu depasea 10 km, pentru a nu bloca pentru o perioada lunga circulatia, diminuand astfel timpii de asteptare a autovehiculelor la maxim 15 minute. In anumite puncte ale traseului, a fost posibila devierea traficului pe rute alternative, aceasta in cazul in care timpul de asteptare il depasea pe cel estimat;


2. Retragerea in parcari sau zone ale drumului cu latime mare, acolo unde a fost posibil, pentru fluidizarea traficului, cu asigurarea a cel putin o banda de circulatie pe sens. Astfel de situatii au fost relativ rare pe acest traseu.


3. Oprirea transportului pe partea carosabila, in dreptul unor parcari mai mici, care sa poata permite traficul alternativ pe langa piesa, folosind osingura banda de circulatie.


©Copyright Paco Holding 2009 ,All rights reserved